El m-a condus în
casa pustie şi
acolo
El m-a condus în
casa pustie şi
acolo m-a lăsat
singură.
Apoi m-a trezit în
noapte cu apelul lui. El vorbea de mine
în
casa goală.
El vorbea îndelung.
El vorbea înăbuşit.
El nu ştie,
că
vocea lui în
receptor seamănă
unui măr
copt, care cade în
iarbă.
El a spus: am văzut
un copac cu licurici în
întuneric.
Acesta
lumina
din interior ca faţa
ta, Malysch. Copacul gingaş
s-a apropiat de mine din ce în
ce mai repede, aşa
că
m-am trezit.
El vorbea neclar, deoarece avea probabil una din pipele sale
brune sau negre în
gură.
Eu nu îl
ascultam. Eu auzeam. Mărul
căzu
şi
păli.
Şi
gingaşul
copac de gâze
a mai luminat încă
odată.
Pentru a-l iubi, este destul să
te plimbi cu el de-alungul iazului, gulerul mantalei ridicat, fără
să
îl
atingi, să
îl
auzi inspirând
şi
expirând
aer îngheţat.
Foşnetul
sângelui
în
urechile lui nu are niciodată
voie să
înceteze.
Niciodată.
Frumoasă-frumoasă
este această
noapte . Ea dansează
şi
striveşte
cu cizmuliţele
stele, copiii ei, ca să
îl
impresioneze. Şi
într-adevăr,
el este impresionat. El
îi
aruncă
ceva mărunţiş
în
gura mică.
”În
fond noaptea este un subţirel
maestru ceasornicar pe gheaţă
subţire”
spune el. Glisând
şi
rânjind
ea dispare după
colţ.
Apoi el ia un ziar şi
citeşte.
Apoi ia o pipă
şi
fumează.
Apoi adoarme şi
sforăie.
”Cu cât
mai tare cu
atât
mai bine pentru tine, Malysch”, a spus el odată,
când
glumind m-am plâns
de sforăitul
lui. ”Adevăraţii
bărbaţi
trebuie să
sforăie
cum făceau
strămoşii
lor, vânătorii,
pentru a alunga animale sălbatice,
care se înghesuie
noaptea în
faţa
peşterii.
Sforăind
bărbatul
se păzeşte
pe el însuşi,
femeia şi
copiii
lui” spuse el.
Eu sunt, mâinile
reci împreunate,
în
fotoliu în
faţa
lui.
R.
Text tradus din lb.
germană în lb. română de Daniel Pop
|
deutsche |