Monument
Călăreţ împietrit : părul
său va adia, chiar dacă vânturile toate vor sfârşi.
Căci el se grăbeşte.
Privirea sa zboară către
dealurile albastre, mai tandru decât mărul cald,
care este aşezat dintr-o
mână într-alta.
Păsările înnebunesc de
iubire şi râd
cu vocea vânzătoarei de
orz.
O regească clipire de gene
le ajunge,
şi îşi aruncă hainele
bătute de vreme, dezgolindu- şi frumuseţile lor de porumbei.
Un om fără adăpost oferă
pe palmă muchii ale ploii .....
O bucată de piatră se
grăbeşte către dealurile albastre. Şi tu,
bunul , bătrânul meu câine ?
Ce latri aşa la ea ?
De parcă o mai
răguşită frunză sentimentală ar merge prin piaţă.
text tradus din lb.
germană în lb. română de Daniel Pop
|
deutsche |